Eroul meu- bunica mea

   De mici copii am invatat de la parinti, din carti si de la TV  ce inseamna un erou. Erou e acel om cu puteri supranaturale, care mereu  te ajuta cind ai probleme. Eu am fost norocoasa, am avut propriul meu erou, bunica mea. Sigur, bunica nu stiia sa zboare, dar era mereu acolo unde trebuia si cind trebuia, bunica nu putea fi in 2 locuri deodata, dar putea face 6, sau chiar 7 lucruri in acelasi timp. Bunica nu putea scana omul cu raze X, dar putea dintr-o privire sa-ti spuna daca e sau nu de incredere. 

Scumpa mea bunica nu a avut o soarta usoara. Sa nascut in timpul celui de al doilea razboi mondial, in ‘42. Cind ea sa nascut, tatal ei se afla pe front, luptind pentru Patrie, iar mama ei pe linga ea, mai  crestea alti 4 copii mici. Copliaria ei a fost una dramatica, unde doamnea foamea, frigul, chinul si moartea. Bunica de mic copil a dat dovada de o istetime si de un curaj rar intilnit la semenii ei, era dornica de a invata, de a cunoaste multe, insa fiind cel de al cincelea copil, intr-o familie saraca, nu a avut posibilitatea de a-si continua studiile scolare. De la 12 ani tot lucru din gosodarie a fost lasat pe seama ei, fiind singura fata dintre cei 5 copii ea a fost cea care si-a luat pe umerii ei aceasta indatorire, caci mama ei era bolnava si sleita de puteri. La doar 14 ani, fiind abia o coplia, a inceput a munci in Colhoz in rind cu femei  in toata firea. Ia fost greau, dar trebuia sa aduca ceva de mincare acasa, asa ca nu sa plins, fiind o buna crestina a indurate totul cu smerenie si ii multumea Domnului caci putea fi si mai rau.

Insa starea familiei nu sa imbunatatit, asa ca la 16 ani parintii ei au casatorito cu un baiat cu 10 ani mai mare ca ea, crezind ca alaturi de un sot viata ii va fi mai usoara.

Insa nu a fost sa fie. Desi casatorita ea inca mai avea grija de sarmanii sai parinti, care erau destul de batrini si aveau nevoie de mult ajutor. Pe linga parinti, mai avea si o soacra foarte bolnava, pe care trebuia sa o ingrijeasca si care ii cerea mult timp si forta.  La o virsta foarte fragida bunica a dat dovada de atita tarie de caracter, de atita bunatate, rabdare, dar mai ales de atita putere fizica si morala incit pina si un barbat ar fi putut sa o invidieze.

Eu am cunoscut-o pe bunica mea la maternitate, ea a fost cea care prima ma tinut in brate. Cred ca din acel moment sa creat o legatura speciala intr noi doua. In fiecare vara, eu, sora mea, si cei 2 verisori, ne duceam in vacanta la ea. Nu sa citit nicicind tristetea si chinul trecutului pe fata ei, mereu ne zimbea cu blindete. Dupa cum am mai spus era o crestina buna,asa ca in fiecare Duminica, ne imbraca in cele mai frumoase hainute, ne dadea flori din gradina si ne duceam la biserica, iar in fiecare seara ne asezeama in chilostrei cu toti si ne spuneam rugaciunea. Bunica a fost cea care ne-a invatat ca mai intii trebuie sa-I multumim Domnului pentru ce ne-a dat, si dupa asta sa-l rugam sa ne poarta de grija. Tot ea ma invatat sa privesc latura buna a lucrurilor, sa caut soarele chiar si noapte, sa-mi numar succesele, si nu esecurile.

Nu o sa uit niciodata cum buna mea bunica incerca din rasputeri sa le faca pe plac celor 4 nepotei, ne alinta cu cele mai gustoase bucate, cele mai duluci deserturi, cind avea timp se juca cu noi, ne povestea despre anii de scoala, despre nazbitiile care le facuse. Ne cumpara hainute si jucarii. Am adorat-o pe bunica mea, am idolatrizat-o, pentru toata bunatatea si toate iubirea de care dadea dovada, nu doar fata de familia ei, ci si de cei straini. Ii ajuta pe vecinii din sat care erau mai anevoiasi cu ce putea, cu ceva de mincare, de imbracta, sau ii ajuta cu treburile gospodariei. Ea le reusea pe toate, facea fata la toate.

Bunica a fost cea care a cultivat in mine de mic copil dragostea pentru gatit, ea a fost cea care mi-a permis sa creez prima mea capodopera culinara, o placinta cu dovleac. Bunica era omul care avea cel mai mult incredre in mine, nici mama nu ma sustinea cum o facea ea. Ea mereu imi spunea “Inceraca, eu stiu ca o sa poti” si eu incercam, iar unde nu faceam fata ea era acolo pentru a ma ajuta. Ea a fost  prima care mi-a realizat una din dorintele de mic copil, mi-a copt un tort mare cu capsuni doar pentru mine. Bunica a fost cea care mi-a aratat pentru prima data un tren adevarat. Ea mi-a construit primul meu scrinciob. Ea mi-a permsi sa fac prima mea achizitie, mi-a dat un leu sa-mi cumapar o inghetata.

Timpul a trecut, am crescut, insa bunica nu a incetat sa creada in mine, nu a incetat sa ma invete.

 Bunica ma invata ca familia este pe primul loc, ca caldura unui camin este cel mai important. Mi-a zis ca o buna sotie trebuie mereu sa aiba casa in ordine, copii imbracatii si sotul hranit. Tot ea ma invatat ca atunci cind imi este greu trebuie sa am credinta si rabdare, caci ziua de mine nu va mai fi cea de azi, ea va fi mai buna. Ma invatat ca prieteni trebuie sa am, dar ca trebuie sa am mare grija cuie ii deschid inima. Ma invatat sa fiu puternica, mi-a spus ca lucruri rele se vor intimpla, vor muri oameni dragi, dar ca mereu vor fi lucruri frumoase care imi vor da forta si dorinta de a merge inainte.

Multe din calitatile positive pe care le posed se datoreaza ei, ea ma invatat sa fiu un om bun, cu frica de Dumnezeu.

Sper ca atunci cind voi fi si eu bunica, sa fiu la fel de iubita de nepotii mei  precum am iubit-o eu pe ea, sper sa pot fi pentru ei  tot ce a fost ea pentru mine, sper sa fiu o femeie la fel de puternica ca ea.

Bunica mea a fost eroul meu, a fost prietena mea cea mai buna, a fost invatatoarea mea, sfatuitoarea mea, indrumatoarea mea, mi-a fost a doua mama, iar acum este ingerul meu de sus…