NEVER UNDERESTIMATE A BLONDE WITH A PEN!

Copii - doza ta zilnică de bună dispoziție


Copii nu sunt alt ceva decât niște magicieni mici, ce izbutesc să ascundă în ei un întreg univers, plin de dragoste nemărginită, sinceritate, bucurie și ingeniozitate pe alocuri cam poznașă. Ne fascinează, căci sunt omuleții cei mai adorabili, imprevizibili și hazlii, dar mai cu seamă, ei sunt cei mai creativi și originali în felul lor de a percepe viața și procesele acesteia. Un copil, în comparație cu un adult, nu îți va răspunde la o întrebare conform unei logice standarte, nu, căci ei au propria lor logică, propriile teorii ale existenței. Copiii găsesc de toate în nimic, în timp ce adulții, nimic în toate.
Astăzi descoperim universul Natei, o mică prințesă, așa cum îi place să fie numită, de 5 anișori, care ne îndeamnă să vedem lucrurile altfel.

1.      Ce este Paștele?
Hmm... Sărbătoare! O sărbătoare când e frumos afară și bunica face ouă roșii și pîine dulce cu poamă uscată și multă, multă mâncare și mănânci repede. Și iepurașul aduce la copii cuminți ouă de ciocolată. Și ne ducem la biserică.
2.      Cine este Dumnezeu?
Un nene înalt, cu barbă albă, lungă. Dar nu-i bătrân tare, e frumos. Și stă așezat pe un scaun frumos, cu soare. El ne dă nouă mâncare și soare.
3.      De ce băieții nu poartă cercei?
Băieții nu au voie să poarte cercei, doar femeile au voie să poarte cercei, că așa vrea miliția. Miliția nu vrea ca băieții să fie mai frumoși ca fetițile.
4.      De ce sunt fetițele mai frumoase ca baieții?
Ele au codițe colorate și ochi albaștri. Și ele au rochițe care se învârtesc, da baieții nu au. Și fetițele dau jucăriile lor lu alții, da băieții nu dau, eu am cerut și nu mi-au dat, îs răi și vorbesc prostii.
5.      De ce băieții sunt mai puternici?
Ei mănâncă mai mult.
6.      Ce vrei să devii când vei fi mare?
Eu o să zbor cu avionul și o să-l ajut pe Moș Crăciun să împartă cadouri. Și o să fac mâncare și injecții.
7.      De ce o iubești pe mami?
Că e frumoasă și bună, ca o zână. Mi-a cumpărat două Barbie. Și o promis ca o să-mi cumpere tort de ziua mea cu Mașa și ursul (eroii principali a unui desenanimat). Și doarme cu mine când afară plouă sau când mă tem.
8.      Dar pe tati?
Pe tati că e puternic. Are mâini mari și cu mult păr, dar mama nu are, a lu mama îs mai frumoase. Tati mă gâdilă și mă învârtește repede, repede, până amețesc, dar îmi place. Și el o zis că dacă cineva mă obijduiește la grădiniță, apu vine și îl bate. (râde)
9.      De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
Pentru că am fost cuminte. Și pentru că seamăn cu mama.
10.   Dacă ai avea mulți bani,ce ți-ai cumpăra?
O pisică cuminte, că amea e rea, mă zgârâie. Ciocolate. Rochițe. Cretă colorată să desenez nouri și ploaie. Inghețată pentru mine și Bogdan ("iubitul"), că el mă iubește și îmi dă bomboane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu