Astăzi întâmplător am dat de un video pe internet care m-a zdrunciunat. Ce m-a intrigat a fost titlul acestuia: "История 9-летней Рейчел, пытавшейся спасти 15 человек, а спасшей 60 000". Eram sceptică la început, dar l-am urmărit și... Și am amuțit. Unile lucruri chiar nu pot fi comentate în primele 4 minute. Povestea micuței Rachel a fost unul din ele.
Vă întrebți cum a putut să o facă? Ea, care e abia un biet copil, cum a putut salva atâția oameni? Vă zic eu cum a putut: nu a avut puteri supranaturaele, nu, ea a avut milă dragii mei, milă și dorința de a ajuta.
După ce Rachel a asistat la un seminar în care s-a povestit despre faptul că zeci de mii de oameni mor din cauza insuficienții de apă curată, ea a decis că nu vrea să primească cadouri de ziua ei, ci preferă ca toți cei care o cunosc să doneze bani pentru această cauză. Dorința ei era de a strânge 300 de dolari, pentru ca 15 copii să aibă acces la apă curată. A strâns însă bani doar pentru 11. Acest lucru a întristat-o mult. Peste câteva săptâmâni are loc un accident rutier, în care sunt implicate 20 de autovehicule. Toți rămân în viață, mai puțin Rachel... Ironie a vieții sau soartă? Cine știe, dar cert e că moartea ei nu a fost zadarnică. Emoționați de moartea acesteia, dar mai cu seamă de ultima dorință a ei, oamenii au început să doneze bani, tot mai mulți și mai mulți. Într-un final s-a strâns suma de 1 200 000 de dolari, bani care au salvat circa 60 000 de oameni.
Minunile nu au încetat aici și nici ajutorul micuței Rachel, organele ei au fost donate și astfel a mai fost salvată o viață.
Eu când aveam 9 ani nu aveam astfel de gânduri și preocupări... ce mai! nici măcăr acum, la 21, nu m-am gândit cum aș putea pe bune să ajut pe altcineva decât pe mine și pe apropiații mei, dar mai cu seamă nu m-am gândit cum aș putea să ajut pe cineva la o depărtare atât de mare. Majoritatea suntem prea egoiști, prea preocupați de propria persoană, de propriile probleme, de propria viață, ca să mai auzim plânsetul celor din jur. Avem impresia că dacă acel ceva nu ne afectează pe noi, atunci el nu există. Deobicei găsim scuze de genul "ce pot eu să fac?! Nu sunt Dumnezeu!" sau "eu singur n-am bani". Come on! Fetița asta tot nu avea bani, tot nu era Dumnezeu, dar a găsit o soluție, nu s-a conformat și nu a renunțat din cauza unor jalnice pretexte de neputință. Dacă o fetiță de 9 ani a putut da o mână de ajutor, atunci cu toții o putem face!
După acest video îmi dau seama că nu sunt o persoană atât de bună precum mă consideram a fi, dar în același timp îmi dau seama că sunt persoane mult mai bune decât credeam eu. Încă sunt omuleți care întruchipează UMANITATEA, MILA și SACRIFICIUL în numele dragostei pentru aproapele nostru!
Știți expresia "faith in humanity restored"? Păi uite aste e povestea micuței Rachel.
